Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Şi tot mai multe cere.
Aşa zice Mihai Eminescu într-o poezie. Mie mi se pare subiectiv, amorul nu înseamnă întotdeauna durere, lacrimi, suspine şi alte chestii deprimante. Iubirea e cea care îţi împlântă de cele mai multe ori zâmbetul pe buze, iubirea e siguranţă, înţelegere, susţinere, încredere, tandreţe, pasiune... Mă rog, n-am să alcătuiesc acum o definiţie pentru iubire, fiecare percepe acest sentiment în felul lui. Dacă ar fi să o întreb acum pe o prietenă de-a mea, mi-ar răspunde exact ca şi Eminescu -poate mai rău. Ea tocmai s-a despărţit de iubitul ei, o mare iubire destrămându-se extrem de dureros şi nedrept. Din punctul ei de vedere, că 
din a lui... Mă rog. Ideea e că pe prietena mea nimic nu o scoate din starea de deprimare în care a intrat de câteva zile. Ea susţine că nu mai are pentru ce trăi, că e prea greu şi nedrept. Adevărul e că m-a şi speriat puţin. A doua parte o susţin în totalitate însă prima o resping total. Cum adică? Nimeni nu merită viaţa ta mai mult decât tine. Nici măcar o persoană pe care o iubeşti enorm şi alături de care ai fost mulţi ani. Eu sunt de părere că oricât de mare ţi-ar fi necazul şi durerea, POŢI trece peste, MUSAI. Pe undeva, o înţeleg, ştiu ce înseamnă să suferi din cauza unei despărţiri, să nu fie bine şi să vrei să fie bine, să nu ştii ce vrei, să îţi dezlipeşti sufletul de cineva la care ai ţinut sau încă ţii. Apropo, foarte aproape de situaţia asta am găsit câteva cuvinte foarte adevărate în cartea pe care o citesc acum: "Nimic nu e mai dureros decât să fii îndrăgostită nebuneşte de cineva care nu te mai iubeşte la fel de nebuneşte". Hmmm, adevărat, nu-i aşa?
Ceea ce vreau eu să subliniez aici e că dragostea nu e chiar totul în lumea asta. Adică nu poţi sta lângă o persoană doar pentru că te iubeşte enorm şi tu îi faci pe plac sau invers, tu o adori iar ea se complace. Iubirea trebuie să fie reciprocă şi, cel mai important, sinceră, fără dramatisme. Când e aşa, deja e clar că ceva s-a dereglat. Irevocabil sau poate nu, cu puţină voinţă şi noroc, de ce nu? Şi mai ales, iubirii nu trebuie să-i oferi niciodată un sacrificiu atât de mare şi valoros ca persoana ta!
din a lui... Mă rog. Ideea e că pe prietena mea nimic nu o scoate din starea de deprimare în care a intrat de câteva zile. Ea susţine că nu mai are pentru ce trăi, că e prea greu şi nedrept. Adevărul e că m-a şi speriat puţin. A doua parte o susţin în totalitate însă prima o resping total. Cum adică? Nimeni nu merită viaţa ta mai mult decât tine. Nici măcar o persoană pe care o iubeşti enorm şi alături de care ai fost mulţi ani. Eu sunt de părere că oricât de mare ţi-ar fi necazul şi durerea, POŢI trece peste, MUSAI. Pe undeva, o înţeleg, ştiu ce înseamnă să suferi din cauza unei despărţiri, să nu fie bine şi să vrei să fie bine, să nu ştii ce vrei, să îţi dezlipeşti sufletul de cineva la care ai ţinut sau încă ţii. Apropo, foarte aproape de situaţia asta am găsit câteva cuvinte foarte adevărate în cartea pe care o citesc acum: "Nimic nu e mai dureros decât să fii îndrăgostită nebuneşte de cineva care nu te mai iubeşte la fel de nebuneşte". Hmmm, adevărat, nu-i aşa? Ceea ce vreau eu să subliniez aici e că dragostea nu e chiar totul în lumea asta. Adică nu poţi sta lângă o persoană doar pentru că te iubeşte enorm şi tu îi faci pe plac sau invers, tu o adori iar ea se complace. Iubirea trebuie să fie reciprocă şi, cel mai important, sinceră, fără dramatisme. Când e aşa, deja e clar că ceva s-a dereglat. Irevocabil sau poate nu, cu puţină voinţă şi noroc, de ce nu? Şi mai ales, iubirii nu trebuie să-i oferi niciodată un sacrificiu atât de mare şi valoros ca persoana ta!
de acord cu tot ce ai zis, dar daca e vorba de o viata?? atunci cred ca merita sa ti-o sacrifici pe a ta pentru a salva o alta..o alta a unei persoane pe care o iubesti cu adevarat... si desi sustin asta, nu stiu cat de capabila as fi de un astfel de sacrificiu...
RăspundețiȘtergereHmm, nu stiu cine ar putea sa-si sacrifice viata pentru cineva, mai bine sa nu ne gandim ca e necesar. Insa eu ma refeream strict la a te sinucide pentru o despartire. Urasc vorba "nu pot trai fara el/ea". Ba poti! Greu, dar poti!
RăspundețiȘtergereAsa este,nu exista nimic care sa nu aibe rezolvare,iar sinuciderea nu ajuta absolut cu nimic.Si eu am trecut prin despartire,a fost mai mult decat dureros,aveam impresia ca niciodata nu o sa il uit,ca nu voi mai iubi cu aceiasi intensitate si ca voi ramane singura.Total gresit!Am intalnit o persoana pentru care simt chiar ceva mai frumos si mai puternic iar el ma trateaza cu muuult mai mult respect.Trebuie doar sa avem credinta in Dumnezeu,El ne ajuta sa trecem cu bine peste orice incercare.:)
RăspundețiȘtergere