luni, 30 august 2010

Viaţa ca o casă

Am revăzut filmul acesta aseară, pe ProCinema. Mi-a plăcut şi prima oară când l-am văzut, mi-a plăcut şi acum. E un film ce te ţine lipit de ecran, să vezi până unde ajunge, un film de dragoste şi de familie foarte emoţionant. Cine l-a văzut ştie despre ce vorbesc, cine nu l-a văzut... îl recomand. O chestie ce m-a uimit pe mine de data asta a fost faptul că domnişorul Sam (frumuşelul Hayden Christensen) a plâns de şapte ori în film -am numărat eu :)) De câte ori am plâns eu rămâne secret deşi vă garantez că a fost de mai puţine ori decât a plâns el.

O altă chestie ce mi-a plăcut mult a fost o afirmaţie a lui George (Kevin Kline), afirmaţie ce se leagă oarecum de postarea mea anterioară: "Pot să-ţi spun că te iubesc până nu mai pot dar asta nu face decât să ne amintească de faptul că dragostea nu e totul". Superb!

2 comentarii:

  1. mmhhh si eu l-am vazut de vreo 2-3 ori :X trebuie sa recunosc ca am fost subiectiva la inceput si m-am uitat la el doar pentru Hayden, dar filmul chiar merita... si daca nu ar fi el actorul meu preferat din filmul acesta, tot nu-mi imaginez pe altcineva in rolul lui Sam, l-a jucat foarte bine. una dintre replicile care mi-a atras atentia e "I like how it feels not to feel". Si acum, ca ai mentionat si de Kevin Kline, care a facut un NICK BOTTOM incredibil in A MIDSUMMER NIGHT'S DREAM, imi vine sa ma mai uit o data la film... de ce nu mi-ai zis ca se da iar la tv?? :( il am pe hard, dar parca e mai fain sa il vezi la tv :))
    IZA

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma crezi ca la tine m-am gandit cand l-am vazut? Stiam ca tie iti place, scuze ca nu te-am anuntat :*

    RăspundețiȘtergere