Sfârşitul concediului

Aşa deci... mâine încep lucrul. Hmm... În mod normal eu ştiam că luni, 13 septembrie voi începe, odată cu începerea şcolii. Dar miercuri m-a sunat Andruţa şi m-a întrebat dacă pot să vin de luni, 6 septembrie. "Da, sigur că pot!". Ce era să-i spun? Chiar pot să merg. Nu sunt atât de stresată pe cât eram altă dată. Până la urmă tot trebuia să încep, ce e o săptămână? În plus, bugetul meu a început să se reducă substanţial aşa că... Oricum, am avut o vacanţă lungă şi frumoasă. M-am odihnit mult, am lenevit, am fost şi plecată în locuri minunate, am avut parte şi de o perioadă interminabilă de musafiri, am ieşit, am citit o grămadă... Tare mi-a plăcut! Numai că la un moment dat am simţit că ce e mult e mult, mai ales că cei din familia mea începuseră deja lucrul iar eu începeam să mă plictisesc.

Îmi doresc mult de tot un an de lucru liniştit, fără stres prea mare, cu răbdare şi înţelegere. Andra e mare acum, probabil are alte idei în căpşor. Sincer, mi-e tare dor de ea aşa, ca la început, copilul micuţ şi dulce, cu două codiţe împletite. Ce repede cresc copiii ăştia! Oare şi noi eram aşa? Acum e clasa a IV-a, singurul lucru de care mă cam tem e faptul că acum va învăţa istoria şi geografia. Acolo nu îi sunt foarte tare de ajutor, acolo n-am ce explica, va trebui să înveţe pur şi simplu. Iar pentru ea e mai uşor când Andreea explică iar ea pricepe. Acum Andreea va trebui să spună "învaţa de la pagina x" iar ea să înveţe, nu? Sper să avem cât mai puţine momente de tensiune şi cât mai multe de împlinire. Mă simt oarecum responsabilă pentru copilul ăsta, practic eu îl învăţ să înveţe şi aş vrea să o fac aşa cum trebuie. E un copil bun, harnic şi merită să se menţină aşa, să devină OM. Îi doresc din suflet!

PS. Acum, că scriu toate astea, parcă mi s-a făcut dor de ea :D