Inteligenţă forţată

Am văzut aseară un documentar pe WILD, cu maimuţici. De când mă ştiu ador animalele astea, în special cimpanzeii. Îmi doream să am una, să o ţin ca pe un căţel, să o cresc şi să o iubesc. Am şi câteva experienţe cu maimuţicile, alea de la mare care se plimbă pe plajă să faci poze cu ele, nu mai ştiu ce specie sunt. Una mi-a furat biscuitele cu neruşinare iar alta m-a muşcat :))

Dar să mă întorc la documentar. A avut o parte excelentă şi o parte extrem de tristă şi nedreaptă. Doi cimpanzei extrem de dulci, ca doi copii, fetiţă şi băieţel, erau crescuţi la un centru. Se jucau ca doi copilaşi, aveau până şi role şi bicicletă. Partea urâtă a venit când a început să explice ceea ce voiau de fapt să facă cu bietele animale. Pentru că omul nu mai ştie ce să inventeze, cu ce să îşi mai ocupe timpul, au decis să chinuie maimuţicile. Încercau cu insistenţă să înveţe cimpanzeii să recunoască şi să reţină diferite imagini. Pe scurt, făceau un fel de terapie comportamentală. Păi bine măi, înţeleg că animalele astea sunt inteligente, mai inteligente decât altele. Dar până la a le chinui în felu' ăsta e cale lungă. Fetiţa-cimpanzeu coopera mai bine, îi plăcea bietei maimuţici să i se arate o banană iar ea să o arate la rândul ei pe calculator. Însă masculul... refuza pur şi simplu sau, mai bine, nu făcea corect. Bravo lui! Doar că îngrijitoarele alea insistau. Mi se rupea inima când le vedeau cum primeau recompensă, cum se uitau lung spre bolul cu fructe. Plus că era şi pedepsit, îl trânteau într-o cuşcă unde îl ţineau până "îi părea rău şi îşi cerea scuze".

Uitându-mă la documentar mi-am dat seama că nu diferă prea mult ceea ce făceau acolo cu ceea ce face sora mea cu copiii autişti. Boala asta e tot mai comună în ultima vreme, o mulţime de copii ar avea nevoie de tratament, de terapia ABA. Iar ei chinuie animalele şi au aşteptări de la ele ca de la oameni. Sora mea chiar spunea că parcă s-ar uita la nişte copii cu handicap.

Trist. Foarte trist!