Să medităm!

Ultima carte pe care am citit-o este faimoasa "Mănâncă, roagă-te, iubeşte". Abia am aşteptat să o am în mână, să o savurez. I s-a făcut (şi încă i se face) atât de multă reclamă pozitivă încât am adorat-o dinainte de a o citi. 

Dar m-am înşelat. Mie nu mi-a plăcut în mod deosebit. Mă tot gândesc unde e problema, eu de ce nu o văd atât de interesantă şi superbă şi inteligentă şi impresionantă. Prima parte (Mănâncă-Italia) a fost drăguţă şi abia aşteptam să trec la a doua (Roagă-te-Indiaaaaa). Dar parta asta mi-a plăcut cel mai puţin. Iar ultima (Iubeşte-Indonezia) am aşteptat-o şi mai şi pentru că abia aşteptam să scap de partea cu India şi să vină odată partea cu iubirea. Îmi pare rău că am ajuns să îi fac acestui bestseller o asemenea reclamă dar n-am ce face, asta e părerea mea. Însă mi-a plăcut tare coperta :D

Totuşi, eu voiam să ajung undeva. Personajul principal al cărţii (autoarea), Liz Gilbert merge în India cu scopul de a se apropia mai bine de divinitate, de a trăi câteva luni într-un ashram, de a căuta liniştea sufletească, de a se ruga şi de a medita. M-a făcut tare curioasă noţiunea asta, "a medita". Tipa medita ore în şir, de dimineaţa până seara. Ore în şir! Eu nu pot medita mai mult de maxim câteva minute. Drept să spun, nici nu ştiu cum se face chestia asta. 

Vă rog să observaţi ce anume iese din capul acestei domnişoare

În mintea mea, gândurile sunt stăpânele supreme iar eu, supusul, de cele mai multe ori. Eu când mă pun să meditez, o fac fix invers de cum ar trebui. În loc să mă concentrez pe eliberare şi pe linişte eu mă concentrez pe chestiile care mă preocupă. Eu la asta meditez. Încerc să stau cu mintea limpede câteva secunde după care mă trezesc peste câteva minute că analizez sentimente, acţiuni, reacţiuni... Îmi aduc aminte că trebuie să "mă gândesc la nimic", reiau meditaţia timp de alte câteva secunde şi ajung din nou la "de ce?"-uri, "cum?"-uri, "cine?"-uri, "când?"-uri, "unde?"-uri. Foarte interesant, n-am cuvinte.

De exemplu, ieri la lucru mă plictiseam şi mi-am zis "hai să profit de ocazie şi să încerc să meditez!" dar m-am trezit gândindu-mă cum ar fi să scriu despre asta pe blog. 

 

Pe scurt, nu ştiu să meditez. Cel puţin, nu aşa cum o fac yoghini sau alţi pasionaţi de meditaţie.

PS: Acum mă chinui şi mai tare cu continuarea romanului, "Şi am spus da. O poveste de iubire". Nu-mi place nici pe jumătate, îmi place doar coperta :))