Pfoai, nu mi-am imaginat niciodată că voi scrie despre subiectul ăsta în topicul lui Papi. Dar totul pe lume are un început și un sfârșit... iar Papi nu era nemuritor. Îmi vine tare greu să scriu despre asta, încă e totul foarte proaspăt și nu mă pot obișnui cu gândul.
Când m-am mutat la casa mea, Papi a rămas cu ai mei. Erau oarecum triști că ambele fete au plecat la casa lor (sora mea s-a mutat cu prietenul ei la scurt timp după nunta mea) și își alinau dorul cu mititelul la care țineau atât de mult. Recunosc că m-am îndepărat puțin de el, chiar și înainte să mă mut, cu toată alergătura cu nunta, cu apartamentul... Însă niciodată nu am încetat să țin la el ca la un copilaș drag.
Acum două săptămâni, într-o vizită la ai mei, m-am dus să îl salut pe Papi, ca de obicei. Îmi spuseseră ai mei că mănâncă puțin cam rău, că e apatic în ultima vreme. Când l-am văzut mi s-au înmuiat picioarele: avea ochișorul drept umblat și cu puroi, se vedea că nu mai vede cu ochiul respectiv. În afară de o noapte când l-a tot auzit mami plângând, nu părea să sufere extrem de tare. Adică se vedea clar că e ceva urât și dureros acolo dar nu se manifesta urât. Sâmbătă dimineața l-am dus la veterinar. Avea o tumoare la ochi. Se putea opera în mod normal doar că fiind atât de bătrân, organismul lui nu avea nicio șansă să supraviețuiască operației. A primit trei injecții și o cremă. Nu avea nicio șansă de vindecare, doar a infecției locale, apoi rămânea orb de un ochi. Pe lângă asta, mai avea niște bătături pe ambele picioare iar piciorul drept îi era imobil. Nu am observat că îl târâie după el pentru că el de mai bine de jumate de an nu mai ieșea din cușcă, nu se mai plimba.
După vizita de la veterinar l-am dus la mine pentru că duminică dimineața la 10 urma să merg cu el la injecție. Însă am discutat cu ai mei, cu Andrei, cu sora mea și am decis ca ar trebui întrebat veterinarul dacă eutanasierea nu ar fi o soluție mai bună pentru el. Iar duminică dimineața, în luna în care a împlinit șapte ani, Papillon a murit. Nu vreau să descriu procesul, nu așa vreau să mi-l amintesc pe Papi, deși am de atunci doar imaginile alea în minte. Întâmplarea a făcut să fiu singură, soțul meu fiind blonav, acasă (mi-a fost greu pe o parte, pe altă parte m-am bucurat că am fost doar eu cu el, animalul meu iubit). L-am privit și l-am mângâiat cât timp și-a făcut anestezia efectul, chiar și după ce i s-a dat injecția... Am completat declarația de eutanasiere tremurând toată, în timp ce veterinarul îl înfășura în șervețele albe.
Nici în momentul ăsta nu îmi dau seama dacă am luat decizia corectă. Nu mă gândesc la faptul că moartea trebuie să vină natural și alte chestii de genul. Pe mine mă macină gândul că poate ar fi fost un supraviețuitor și ar fi trecut și peste asta, așa cum a trecut mai demult peste două infecții urâte cu puroi în gât. Doar că acum era orb, șchiop, slab și bătrân... Stăteam sâmbătă seara și mă uitam la el și mă durea sufletul. Nu era o legumă. Mânca așa cum putea el, se fâțâia prin cușcă, mai zgâlțâia de ea din când în când. Dar când îi vedeam ochiul și piciorul mi se strângea inima. Îmi răsunau în minte vorbele veterinarului care îmi spunea că nu se vindecă tumoarea, doar poate deveni nedureroasă și atunci doar așteptăm să moară el când i-o fi vremea. Și atunci îmi ziceam ”ăsta nu îi Papi al meu”. Pur și simplu nu îl puteam vedea chinuindu-se așa în continuare. Pur și simplu nu puteam să îl duc înapoi la ai mei să stea acolo în cușcă, să doarmă, să primească de trei ori pe zi mâncare și să nu facă nimic altceva până vine moartea naturală.
Deși toată familia îl iubește foarte tare, toată familia m-a asigurat că așa e cel mai bine. Nu pot să spun că sunt convinsă că am făcut cea mai bună alegere... Dar mă consolez cu gândul că Papi a dus o viață foarte bună, că a trăit mai mult decât trăiesc în general porcușorii de guineea, că a fost cel mai drag și scump și șmecher și iubibil și simpatic și vesel și cu personalitate animăluț. Că foarte multă lume va vorbi de acum încolo despre el. Ne va lipsi enorm tuturor!
PS: Te iubesc Păpicul meu iubit! Te iubesc și promit să nu te uit niciodată. Și te rog să mă ierți!
:(( imi pare tare rau dear >:D<
RăspundețiȘtergere