Din nu știu ce motive, în ultima vreme mă întreabă foarte multă lume dacă nu vând rochia de mireasă. Și nu pentru că ar dori să o cumpere ci din nu știu ce alt motiv. Pe care nu îl înțeleg. E la modă? Habar n-am.
Ideea e că mie nici nu-mi trece prin cap ideea de a vine superba mea rochie. Știu că nu o voi mai purta niciodată; cel mult doar așa, de distracție, eu cu mine, în oglindă sau doar așa, de distracție, eu cu Andrei :)) ”Ce să mai faci cu ea, că oricum nu o mai porți?” sau ”numa îți ocupă loc în dulap”, sunt două dintre motivele pe care le aud de la toată lumea care mă întreabă. Rochia mea e mare dar pusă frumos pe umeraș, în husă, devine mică și ocupă un loc mic în dulap. Nu mă încurcă cu absolut nimic, nu mă lovesc de ea la tot pasul, nu o mut dintr-o parte în alta. Din contra, de fiecare dată când deschid dulapul în care e pusă mi se topește inima de drag. Oi fi eu mai romantică, ce să zic?
Rochia mea de mireasă nu a costat nici foarte mult dar nici foarte puțin. S-a încadrat perfect în bugetul pe care mi l-am propus. Și nu-mi pare rău după niciun bănuț. Imediat după ce m-a cerut Andrei am început să pun lunar deoparte 200 de lei pentru rochie, deci nu am simțit gaură în buget. Din contra, am fost super înântată că am deja pregătiți banii.
Pentru mine, faptul că în ziua nunții am avut rochia la care am visat, o rochie superbă, în care m-am simțit extraordinar de bine, a însemnat foarte mult. Și faptul că rochia aia va sta de acum încolo ascunsă în dulap nu mă întristează/deranjează deloc. Rochia rămâne martora momentelor de vis pe care l-am trăit împreună cu Andrei.
Așadar, de ce nu vreau eu să îmi vând rochia de mireasă? Nu știu, din romantism poate? :)
bine zis :D
RăspundețiȘtergere