Nu știu dacă am mai spus chestia asta dar mie mi-e frică de viitor. Nu știu de ce. Dar, de când mă știu, mă gîndesc mai mult la trecut decât la viitor. Sunt genul acela de persoană care se gândește mult timp la o chestie după ce s-a întâmplat. Ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, ce s-a spus, ce nu s-a spus, ce nu ar fi tr
ebuit spus, ce ar fi trebuit spus și alte sute de astfel de gânduri. Bineînțeles că mă preocupă și viitorul, doar e vorba de viața mea și nu sunt genul de om care se lasă în voia sorții, că doar ”ce o fi o fi”...
ebuit spus, ce ar fi trebuit spus și alte sute de astfel de gânduri. Bineînțeles că mă preocupă și viitorul, doar e vorba de viața mea și nu sunt genul de om care se lasă în voia sorții, că doar ”ce o fi o fi”...Mă apropii de un moment al vieții în care o etapă se încheie și o alta debutează. Deja am ajuns în anul III de facultate și nu-mi vine să cred. Când a trecut timpul? Unde s-au dus emoțiile de la primul curs, prima zi la practică, primele zile la lucru (pentru că am început să lucrez după două săptămâni de la începerea facultății)? Anul I a trecut cum a trecut însă anul II s-a dus ca vântul, parcă nici n-a fost. Iar acum facultatea se apropie de final (chiar dacă numai ce a început), în curând mă voi trezi realizând că e luna mai și se sfârșesc anii de studenție.
De data asta e mai complicat. După ce ai terminat grădinița știi că urmează școala, apoi vine școala generală iar apoi știi că urmează liceul, când se termină și acesta, vine facultatea. Dar după facultate? În mod normal, urmează masteratul. Bine, pentru alții poate alte sunt prioritățile, cum ar fi nuntă, copil, etc... Eu am planuri bine puse la punct în minte (planuri ce nu implică măritișul și partea cu copiii). Planuri ce necesită multă ambiție și determinare. Dar mi-e teamă. Mi-e teamă să mă gândesc unde voi fi peste șase luni, peste un an, peste doi-trei. Visez la împlinire, la fericire, la reușită. Însă în acest moment se văd mai multe portițe, unele mai ademenitoare, altele mai puțin, dar toate deschise. Intri cu anumite condiții bine stabilite. Dacă intri... Ți se arată mai multe posibilități iar tu trebuie să te așezi, cu mintea limpede, să cântărești, să analizezi, să alegi. Speri tu, cea mai bună alegere.
Și atunci, tu ce alegi: trecut sau viitor?










.jpg)



