joi, 3 martie 2011

Invazie

Nu ştiu câtă lume a observat dar în ultima vreme magazinele second hand au apărut ca ciupercile după ploaie. O grămadă de spaţii au rămas goale şi după puţin timp au fost deschise acolo astfel de magazine. E plin centrul de ele, ce să mai spun de cartiere. Din câte am înţeles sunt interzise în centrele oraşelor. Dar cum există totuşi? Mai mult, cum se deschid în continuare? La mine în cartier sunt vreo cinci. Chiar în faţa blocului meu a fost mult timp Regalo junior dar de curând s-a mutat pe centru, la mică distanţă de primul magazin de acest fel. Mă întrebam curioasă ce va fi în locul lui, poate mă va încânta să am respectivul magazin atât de aproape. Şi ghici ce s-a deschis? Second hand!

Să nu mă înţelegeţi greşit, nu am nimic cu aceste magazine. Aş fi ipocrită să spun că nu am cumpărat niciodată de acolo. Recunosc sincer că nu îmi face plăcere să intru în second hand-uri pentru că nu îmi place mirosul de acolo. Însă ceea ce nu înţeleg e cum de apar atât de multe. Merg ele chiar atât de bine încât să fie o afacere profitabilă? Ţin minte că acum ceva timp se deschideau sedii de bănci până într-acolo încât ajungeau să fie una lângă alta. Însă e o diferenţă mare între acestea două. Vor ajunge oare second hand-urile să fie unul lângă altul?

duminică, 27 februarie 2011

Leapşa nr. 3

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Niciodată nu le îndoi. Am un semn de carte primit în clasa a IX-a de la o colegă, cu un apus de soare superb. Pe acela îl folosesc întotdeauna (dacă nu are cartea semnul ei propriu).

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă da, care a fost aceasta?

Cadou de la mine se pune? Vineri a venit comanda, "Clubul soţiilor nr.2". Abia aştept să o termin pe cea pe care o citesc acum, să o încep pe aia :)

3. Citiţi în baie?

Daaaa!

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi dacă da, care ar fi fost aceea?

Am scris deja două şi jumătare aşa, pentru mine şi prietenii apropiaţi. "Enigma tinereţii", "Pe aripi de fluture" iar a treia încă nu are nume.

5. Care este cartea preferată?

Anna Karenina, Jurnalul lui Bridget Jones şi cele cinci din seria cumpărăturilor ("Mă dau în vânt după cumpărături", "Goana după cumpărături în New York", "La cumpărături în rochie de mireasă", "La cumpărături cu sora mea", "La cumpărături cu bebe"). Din păcate a şasea, "La cumpărături cu Minnie" n-am apucat încă să o citesc.

6. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

Da, dacă mi-au plăcut mult. Cred că sunt peste 15 cărţi citite şi recitite.

7. Ce părere aţi avea despre o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Hmm, nu ştiu exact. Ideea e tentantă, aş vedea eu pe loc ce aş întreba.

8. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

De obicei surorii mele îi recomand ceea ce-mi place şi ştiu că i-ar plăcea şi ei.

9. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Titlul sau recomandările.

10. Care este locul preferat pentru lectură?

Nu am unul preferat. În pat, în cadă, pe plajă, pe tren...

11. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

Depinde. De obicei îmi place să fie linişte.

12. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Da, nu mă deranjează foarte tare.

13. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Dacă ar fi după mine le-aş cumpăra pe toate care îmi plac. Dar împrumut şi de la bibiliotecă foarte des.

14. O carte este pentru mine... Cum aţi descrie o carte?

Un lucru necesar. Ceva ce îmi încântă simţurile şi îmi dezvoltă imaginaţia. Plus că îmi plac şi fizic, mă tot uit la ele în bibliotecă.


miercuri, 23 februarie 2011

Vine o zi...

... când ţi se face dor. Eşti departe de persoana sau locul lângă care ai vrea să fii şi îţi vine să te iei şi să pleci cât mai repede într-acolo. Pe mine când mă apucă dorul, pune serios stăpânire pe mine, se agaţă de mine şi nu mai vrea să-mi dea drumul o vreme.

Îmi aduc aminte că acum câţiva ani (multicei) ţineam mult de tot la un băiat care nu era tocmai din Arad. Mergeam în acel loc cam o dată la trei luni. Uneori mi se făcea atât de dor încât simţeam că înnebunesc, recapitulam de zeci de ori momentele frumoase, deşi îmi făceam mai mult rău decât bine. Dar mă consolam cumva cu asta. Se spune că amintirea e cel mai bun loc de întâlnire; aşa era şi pentru mine.

Nu, nu mi s-a făcut dor de băiatul blond, el nu mai există de multă vreme decât ca o amintire. Am dat acest exemplu doar pentru a sublinia sentimentul acesta de dor.

Astăzi aş fi vrut să fiu la Timişoara, tânjesc după asta. Astăzi mi-e dor tare, tare!...

vineri, 18 februarie 2011

Vai de... fundul meu (şi nu numai)!

La sfârşitul lunii septembrie m-am dus cu un entuziasm imens la Centrul Medical Rubio, la fizioterapie. Am o cifoscolioză urâtă de vreo cinci ani, care mă tot chinuie. Am tot făcut fizioterapie şi kinetoterapie prin diferite locuri până mi s-a urât. Dar să revenim la Rubio. Am mers acolo după ce am căutat fizioterapii prin Arad. După ce m-am interesat de condiţii, preţ şi toate cele am decis să încerc, suna promiţător. Am făcut zece şedinţe cu o domnişoară drăguţă, care făcea un masaj excelent (pe muzica celor de la Eros Ramazzotti). Am fost mulţumită şi de preţ deşi până atunci am făcut gratis peste tot (însă am fost nemulţumită deci...).

Cu toate astea, după nici cinci luni, durerile au început să apară. Plus că mă supără enorm de tare coccisul, până acolo încât uneori abia stau jos. Aşa că, din întâmplare, am dat peste alt centru, alt medic.

Centrul medical Eva, un loc în care stai la coadă până simţi că nu mai poţi însă unde dai de oameni pricepuţi şi simpatici. Până să îmi vină rândul vedeam mulţi oameni mult mai în vârstă decât mine care aşteptau. Aveau cu toţii în mână fiole iar asistenta îi întreba de ceva ce se chema infiltraţii. Habar n-aveam ce e aia însă, văzând fiolele, m-am speriat. M-am încurajat singură spunându-mi că eu sunt tânără, nu îmi fac mie de pe acum injecţii, acupuncturi sau alte minuni.

Mi-a venit în sfârşit rândul, am fost consultată şiiiiiii surpriză! "O să îţi fac cinci infiltraţii" Mi-a căzut faţa. Cum adică? "Alea-s injecţii, nu?", a fost întrebarea mea. Am primit lămuriri de la asistentă şi de la doctoriţă că nu doare, "doar n-ai auzit pe nimeni ţipând pe aici". Da, înţeleg însă pe cine nu sperie ideea de injecţii în COLOANĂ?! Eu sunt speriată, mi-e foarte frică însă nu am ce face. Pentru asta m-am dus, vreau să nu mă mai doară, pentru că scolioza nu se mai vindecă.

Pe lângă acele cinci infiltraţii voi mai face fizioterapie (asta nu mă sperie, sunt chiar plăcuţi curenţii ăia ce intră în mine), kinetoterapie şi masaj (îmmmm!). Încep joia viitoare, voi merge cu sufletul la gură. A, aproape că uitasem, mai fac şi zece injecţii intramusculare şi iau două tipuri de pastile. Pfff...

Sănătate tuturor şi aveţi grijă de spatele vostru!

duminică, 13 februarie 2011

Spectacolul (vieţii)

Se spune că mai bine faci un lucru mai târziu decât niciodată. Cam aşa e. Numai că de multe ori omul, când face un lucru mai târziu, regretă că nu l-a făcut mai devreme şi chestia ce am spus-o mai sus rămâne un fel de consolare - unica. Eu am avut parte în ultimele trei zile de două chestii de acest gen. În primul rând, după aproape trei ani de zile studenţii anului III de la Jurnalism au decis să iasă împreună într-o seară. După trageri de timp, întrebări, oscilări, complicaţii în legătură cu rezervarea ne-am dus şi noi în Papa Joe. Şi ne-am simţit bine, câţi am fost (adică puţini). Dar ne-am dat seama că putem face şi altceva decât să mergem la cursuri sau la redacţie şi să ne sunăm în legătură cu anumite lucruri. Ceea ce ne-a dat o stare de regret a fost exact faptul că trebuia să o facem mai repede şi mai des. Acum am tot făcut planuri. Problema este că mai sunt trei luni. Dar nu e târziu!

Al doilea lucru se referă la SPECTACOL. Iza, prietena mea, vechea mea prietenă, studiază actoria la Timişoara. Examenele lor sunt date (unele) sub formă de spectacol cu public. M-a invitat în toţi ăştia trei ani. Prima dată m-a luat o răceală oribilă şi, stând în pat cu febră, m-am gândit mereu la ea, pe scenă. Apoi m-a invitat cu ceva vreme înainte, am acceptat bucuroasă dar n-am mai auzit detalii pentru că nu s-a mai ţinut cu public, sau ceva de genul ăsta. Dar acum nimic nu m-a mai împiedicat să merg. Am avut emoţii, am aşteptat cu nerăbdare ziua de sâmbătă.

Îi stă bine pe scenă. Îi stă bine în rol de japoneză, e exact ceea ce îi place ei. N-am înţeles nici jumătate din replicile ei pentru că erau în japoneză. Dar mi-a fost mai mare dragul să o aud cum vorbeşte. Iza are voce frumoasă. Iza e frumoasă. Am fost mândră de ea şi mi s-a strâns sufletul cum o vedeam de acolo de sus, din lojă.

Cum am încheiat ziua? Cu nostalgie. Cu părere de bine că am văzut-o jucând, cu părere de rău că am făcut-o atât de târziu. M-au surprins detaliile pe care bunicile ei le ştiau despre mine şi despre familia mea şi m-am bucurat ca un copil. Mi-am aminit de frumoasa noastră prietenie şi mi-am dat seama că legătura încă există şi e foarte puternică. Nu mai suntem cele mai bune prietene care se plimbau pe coridor la şcoală sau care făceau chefuri în Aradul Nou. Dar prietenia noastră are un loc sigur, acolo în suflet. Ne vedem rar dar o facem.

Deci, niciodată nu e prea târziu, nu?

duminică, 6 februarie 2011

O, Doamne!

Nu ştiu cum se pot schimba lucrurile atât de brusc. Azi eşti bine-mersi, le ai pe toate, n-ai nicio grijă şi mâine, pac!, se duc toate şi starea ta e în cădere.

Eu sunt, de câteva zile, într-o stare negativă. Din fericire, nu am o motiv din ăla stresant, mare şi apăsător. Sunt mai multă căcaturi strânse şi care îmi storc energia puţin câte puţin. În primul rând, cred că sunt sesiuneo-sensibilă (ştiţi, ca şi chestia aia cu meteosensibilitatea). Mai am două examene din zece şi nu ştiu să explic cât de mult îmi doresc să treacă odată. Nu m-a stresat atât de tare învăţatul (căci nu pot să spun că m-am omorât) cât telefoanele dinainte de fiecare examen, minim trei de fiecare dată, de la colegii mai puţin informaţi (ca să fiu extrem de cu bun simţ).

În plus, atmosfera din casa mea e aiurea. Cred că e vreo energie negativă pe aici (nu cred în chestiile astea dar nu ştiu să explic altfel). Cu toţii suntem obosiţi, sătuli, nervoşi, fără răbdare şi gata să explodăm.

Mă mai enervează şi frigul ăsta care totuşi dă semne că pleacă (şi bine face!). Şi cel mai tare mă enervează că niciodată nu poate veni un lucru singur ci trebuie musai să aducă după el minim un altul, ca ai ce te stresa, să ai unde te împărţi (de parcă ar fi posibil!).

Nu, de fapt, ce mai tare mă enervează că îmi vărs nervii pe cine nu trebuie.

PS: "Doamne, iartă-mă că nu mă mulţumesc cu ce am dar simţeam o nevoie acută de a-mi exprima nemulţumirile"

luni, 31 ianuarie 2011

Leapşa nr. 2

Uite că mai "rezolv" şi eu o leapşă. E culeasă tot de pe blogul de pe care am luat-o pe prima (un blog drag mie, tot cu fluturi).

1. Ce alegi între a iubi potrivit persoana greşită sau a iubi greşit persoana potrivită?
Pfoai, cred că aş alege să iubesc greşit persoana potrivită pentru că aş spera să mă ajute să o iubesc aşa cum trebuie. Nu cred că aş suporta să iubesc profund şi sincer pe cineva care nu merită şi nu-mi răspunde sentimentelor.

2. Enumeră trei obiecte de pe raftul cu amintiri la care nu poţi şi nu vrei să renunţi.
Iepuraşul Lali, un pix cu valoare sentimentală, un bileţel de la părinţi şi sora mea (+multe altele).

3. O melodie pe care o asculţi când eşti tristă şi vrei să te descarci şi una pe care dansezi de fericire.
Aici depinde de starea de moment. Un bun examplu poate fi DJ Aligator&Heidi Deign-Close to you, Garou-Burning, Enrique Iglesias cu Whitney Huston-Could I have this kiss forever...Dansez de fericire pe Velvet-Fix me, Survivor-Eye of the tiger...

4. Care-i pr
imul lucru care îţi vine în minte când îţi imaginezi o cameră goală cu pereţi albi?
Teamă şi singurătate.

5. Ce ai alege între a schimba ziua de ieri sau pe cea de mâine şi de ce?
Pe cea de ieri; mereu găsesc alte o sută de chestii pe care trebuia să le spun în anumite situaţii şi nu mi-au trecut prin cap. Plus că n-am de unde
să ştiu ce îmi rezervă ziua de mâine, poate greşesc sau pierd schimbând-o.

6. Zi-mi ceva ce ai făcut sau ai zis şi îţi doreşti să nu, şi antonimul.
La prima parte ar fi mult
e de zis, nu insist. La a doua, mi-aş dori să-i fi spus redactorului şef că a avut o greşeală gramaticală însă nu mi-am permis să îl corectez. Trebuia să o fac! :)

7. Pune te rog o fotografie în care te regăs
eşti sau pe care nu ţi-o poţi scoate din minte, şi nu mă refer la o ipostază a propriei persoane. Un peisaj, un portret, etc...
Două dintre multele pe care nu mi le scot din minte.

8. Câteva versuri care ţi se suprapun sau pur şi simplu te motivează şi inspiră. Sau măcar un citat.
Amintirea e cel mai bun loc de întâlnire.
Orice şut în fund e un pas înainte (ăsta mi-a fost spus de o persoană foarte importantă într-un moment în care chiar aveam nevoie de aşa ceva).