Leapşa nr. 2

Uite că mai "rezolv" şi eu o leapşă. E culeasă tot de pe blogul de pe care am luat-o pe prima (un blog drag mie, tot cu fluturi).

1. Ce alegi între a iubi potrivit persoana greşită sau a iubi greşit persoana potrivită?
Pfoai, cred că aş alege să iubesc greşit persoana potrivită pentru că aş spera să mă ajute să o iubesc aşa cum trebuie. Nu cred că aş suporta să iubesc profund şi sincer pe cineva care nu merită şi nu-mi răspunde sentimentelor.

2. Enumeră trei obiecte de pe raftul cu amintiri la care nu poţi şi nu vrei să renunţi.
Iepuraşul Lali, un pix cu valoare sentimentală, un bileţel de la părinţi şi sora mea (+multe altele).

3. O melodie pe care o asculţi când eşti tristă şi vrei să te descarci şi una pe care dansezi de fericire.
Aici depinde de starea de moment. Un bun examplu poate fi DJ Aligator&Heidi Deign-Close to you, Garou-Burning, Enrique Iglesias cu Whitney Huston-Could I have this kiss forever...Dansez de fericire pe Velvet-Fix me, Survivor-Eye of the tiger...

4. Care-i primul lucru care îţi vine în minte când îţi imaginezi o cameră goală cu pereţi albi?
Teamă şi singurătate.

5. Ce ai alege între a schimba ziua de ieri sau pe cea de mâine şi de ce?
Pe cea de ieri; mereu găsesc alte o sută de chestii pe care trebuia să le spun în anumite situaţii şi nu mi-au trecut prin cap. Plus că n-am de unde să ştiu ce îmi rezervă ziua de mâine, poate greşesc sau pierd schimbând-o.

6. Zi-mi ceva ce ai făcut sau ai zis şi îţi doreşti să nu, şi antonimul.
La prima parte ar fi multe de zis, nu insist. La a doua, mi-aş dori să-i fi spus redactorului şef că a avut o greşeală gramaticală însă nu mi-am permis să îl corectez. Trebuia să o fac! :)

7. Pune te rog o fotografie în care te regăseşti sau pe care nu ţi-o poţi scoate din minte, şi nu mă refer la o ipostază a propriei persoane. Un peisaj, un portret, etc...
Două dintre multele pe care nu mi le scot din minte.

8. Câteva versuri care ţi se suprapun sau pur şi simplu te motivează şi inspiră. Sau măcar un citat.
Amintirea e cel mai bun loc de întâlnire.
Orice şut în fund e un pas înainte (ăsta mi-a fost spus de o persoană foarte importantă într-un moment în care chiar aveam nevoie de aşa ceva).

Jocul cu/de-a Barbie

Când eram mică îmi plăcea la nebunie să mă joc cu Barbie. Aveam o grămadă de păpuşi de-alea blonde (una singură era brunetă cu părul scurt) pe care le iubesc toate fetiţele. Plus o mulţime de haine, mobilă şi tot felul de accesorii. Aveam o valiză mare, maro în care depozitam tot ce era legat de Barbie. Făceam tot felul de scenarii, inventam poveşti, le trăiam chiar. Aveam mai multe variante, ba eram familie mare şi împlinită, ba eram o tânără ce locuia singură, ba aveam 4-5 copii, ba un bebeluş... De cele mai multe ori însă eram o mamă tânără, pe nume Patricia (a se citi Patrisia şi a se reţine că acum nu mai agreez numele ăsta chiar atât de mult). Aveam trei copii: Albert, Cristina şi Carla. Mă jucam la nesfârşit în felul ăsta, aveam o întreagă armată de personaje, care de care mai interesant. Când am mai crescut şi mi-a pierit gustul pentru joc, am mutat această poveste pe calculator, într-un story interminabil, cu aceleaşi personaje. Cred că de acolo mi se trage plăcerea pentru scris, aşa că mulţumesc minunate păpuşele Barbie!

Unde voiam eu să ajung de fapt? Mă gândeam cât de asemănătoare sunt jocurile cu Barbie şi viaţa reală. Singura diferenţă e că jocul e dirijat -întotdeauna în favoarea noastră- iar realitatea e aşa cum vrea ea. Viaţa noastră e aşa cum ne e dată + aşa cum o facem noi, în unele cazuri. Când suntem mici, mânuim fetele acelea blonde şi subţiri, le ducem la un loc de muncă perfect, le "îndrăgostim" de cel mai arătos, inteligent şi plăcut Ken, le naştem cei mai minunaţi copii şi le creem cele mai frumoase şi perfecte situaţii.

Acum rolurile se schimbă. Noi suntem implicaţi în probleme mai mult sau mai puţin grave, nu mai mânuim păpuşi ci încercăm să ieşim din situaţii care ne dau bătăi de cap, descâlcim suferinţe şi iubiri. Nu mai auzim de la prietene că au achiziţionat o nouă păpuşă sau că au confecţionat o rochiţă superbă. Auzim că vrea să îşi caute un loc de muncă potrivit, că vrea să îşi termine studiile, că vrea să ţintească sus, că vrea o familie. Auzim că are un nou iubit, că se teme, că actualul iubit o face fericită sau, din contră, că s-a despărţit. Că suferă, că plânge, că râde, că nu mai poate, că vrea, că speră, etc. Auzim lucruri din viaţa reală, lucruri pe care Dumnezeu le hotărăşte şi nu o fetiţă care iubeşte păpuşile Barbie!

Din iubire

Vreau să fii lângă mine şi să ne bucurăm împreună de asta!
Vreau să mă ţii de mână când mi-e frică şi să-mi şopteşti "tu poţi!"!
Vreau să mă strângi în braţe când ai nevoie de-un umăr pe care să plângi!
Vreau să mă priveşti în ochi când simţi că te iubesc şi să-mi răspunzi!
Vreau să mă inviţi la dans când ai nevoie să pluteşti!
Vreau să îmi mângâi obrazul când nu mai vrei să vezi lacrimi!
Vreau să mă cerţi când nu mai încredere şi clachez!
Vreau să mă împingi înainte când ştii că pot şi nu am curaj!

I like Garou!

Îl ştiţi voi pe tipul ăsta chipeş foc şi cu o voce superbă? Eu l-am descoperit de curând. De Revelion, mai exact. Am auzit o melodie superbă, am întrebat cine cântă şi mi s-a spus că e melodia "Burning" a lui Garou. Nu ştiam de ce mi se par atât de cunoscute numele şi vocea lui. Abia după ce am ajuns acasă şi am ascultat melodia de câteva ori mi-am dat seama că am o piesă pe care el o cântă împreună cu Celine Dion, cântăreaţa mea preferată (Sous le vent se numeşte).

Am ascultat multe dintre melodiile lui şi m-am îndrăgostit pe loc. Omul ăsta chiar are voce şi, cel mai important, transmite foarte mult sentiment prin melodiile lui. Are melodii lente şi superbe în franceză şi melodii pe care îţi vine să te zbengui în engleză. Bine, există şi excepţii. "Burning" e una dintre ele. E incredibil cum poate să te facă să te simţi piesa asta! Mie îmi transmite de fiecare dată un sentiment de dragoste profundă. Chiar şi dacă nu aş fi îndrăgostită, tot m-aş simţi aşa când aş asculta melodia.

Eu vă pun aici clipul preferatei mele, "Take a piece of my soul". Asta îmi transmite bucurie, veselie, dorinţă de evadare şi libertate. Sper să aibă acelaşi efect şi asupra voastră, dacă aveţi chef să ascultaţi. Şi, ca să nu pun aici zece videoclipuri, vă recomand şi "Accidental"., "Coming home", "Je n'attendais que vous", "Au coure dela terre"... sau mai bine daţi un "Garou" pe Youtube şi ascultaţi ce vă place, merită!

Acelaşi fluture

A fost odată (fără "ca niciodată") un fluture. O ea. Era subţirică; nu fusese niciodată grasă, nici măcar grăsuţă. Doar atunci când era mică-mică dar se explică, doar era o larvă. A crescut într-un mod obişnuit, fără nimic ieşit din comun. A zburdat mult şi a colindat nenumărate locuri. Niciodată prea departe de apropiaţii ei, mereu cu ei. A avut parte de afecţiune, de iubire, de înţelegere, de neînţelegere, de zâmbete şi lacrimi deopotrivă. A avut întrebări fără răspunsuri, chiar şi răspunsuri fără întrebări.

Era activă, veselă şi extrem de sensibilă. Trăsături tipice, doar era fluture, nu? Avea aripile pudrate cu cel mai aprins roşu. Nu prea mari căci se temea să le deschidă de tot şi să cuprindă totul în ele. Era deschisă şi totuşi rezervată, îndrăzneaţă şi totuşi timidă, curajoasă şi totuşi temătoare. Avea multă încredere şi puţină naivitate.

Cu cât trecea timpul mai mult, cu atât realiza că lumea e din ce în ce mai deschisă, mai periculoasă, mai puţin colorată şi încrezătoare. A cunoscut dureri, a întâmpinat greutăţi, şi-a deschis mintea şi sufletul. De multe ori în faţa cui nu trebuia. A legat prietenii, a dezlegat prietenii, a cunoscut iubirea, a dat la o parte iubirea, a crezut că a cunoscut iubirea, a greşit, a iertat, n-a uitat sau a uitat. A crescut şi se vedea.

Acum fluturele nu mai e roşu. A devenit portocaliu, a lăsat roşul aprins, care capta atenţia. A devenit mai discretă, poate mai matură. Încă crede, încă speră, încă are vise, încă râde, încă plânge, încă n-a uitat, încă iartă, încă se roagă, încă mulţumeşte, încă învaţă, încă suspină, încă îşi doreşte, încă visează, încă iubeşte, încă zboară! Şi îi place.

PS: Ştiaţi că există un sărut al fluturilor? Un sărut extrem de jucăuş şi de delicat, în acelaşi timp? Luaţi o persoană dragă, puneţi-o să închidă ochii (nu de alta dar e mai fain aşa, mai misterios). Alegeţi, de exemplu, obrazul şi apropiaţi-vă uşor de tot (ca fluturii, nu?) genele de obraz. Fluturaţi la fel de uşor genele şi obţineţi o bătaie de aripi tandră şi delicată.

D'ale lui Papi

Porcuţul ăsta al meu şi-a dezvoltat o personalitate extraordinară. Nici nu-mi dau seama cât de departe par vremurile când stătea ca prostuţu' în cuşcă şi se speria la fiecare cuvânt auzit şi la fiecare mişcare. Nici vorbă să pun mâna pe el sau să-l iau în braţe. Ţin minte că prima dată când mi-a stat în braţe l-a prins de fapt sora mea, ea a avut mai mult curaj. Aproape am plâns de bucurie!

Nu e foarte mult de atunci, 4 luni mai exact. Ei bine, acum Papi e un năzdrăvan şi jumătate. Se plimbă prin casă fără nicio treabă, pe unde şi cum vrea. Se fereşte toată lumea să nu calce pe el, îl strigă să vadă pe unde e, are grijă de el... A început să facă şi tot felul de prostioare. De exemplu, a MÂNCAT ciucurii de la pătura de pe patul surorii mele. Nu i-a ros, i-a mâncat. Apucă tot ce prinde, e curios, caută, urlă, ţipă, se joacă, sare. E incredibil! Sau, mai nou, a reuşit să-şi deschidă singur uşa de la cuşcă. Dacă nu e pus la locul lui, pe dulap, ci undeva pe jos, iese singurel la plimbare.

Faza cea mai interesantă e că familia mea e înnebunită după el, deşi la început ai mei nici n-au vrut să audă de el, mai ales mama. Acum fiecare întreabă de el, îl hrăneşte, se joacă cu el, îl alintă şi se distrează la giumbuşlucurile lui. A devenit un membru îndrăgit şi nimeni nu mai poate fără el.

Vă las să vă delectaţi cu câteva poze cu mister Papi :)

Asta face în majoritatea timpului: roade cuşca (de foame, pentru că se plictiseşte şi vrea afară, pentru că vrea atenţie, etc)

Papi înainte de Crăciun


"Ăsta ce o mai fi? Nu mi-o mai dat să mănânc aşa ceva până acum..." Papiiiii, ăla nu e de mâncaaaaat!

Crăciun fericit!

Ajunul Crăciunului, una dintre zilele mele preferate din întreg anul. Nu ştiu cum de, dar anul acesta am simţit din plin magia zilelor dinaintea Crăciunului, chiar dacă au existat şi zile mai puţin plăcute (un număr mai mic decât în alţi ani, recunosc). Însă anul acesta mi-am simţit sufletul înălţat, curat, plin de împlinire, credinţă şi iubire. Ştiu că sună oarecum clişeic dar aşa e. Am şi fost aseară la concertul Corneliei şi lui Lupu Rednic, maramureşenii preferaţi ai familiei mele. Mi-a plăcut mult de tot, mi s-a făcut pielea de găină la colindele lor.

Curăţenia e gata, casa arată bine, mâncarea aşteaptă să fie gustată, prăjiturile la fel, Moşul stă să vină (abia îl aştept, număram zilele până să-mi iasă surprizaaaa!), mai trebuie să mă pregătesc eu şi gata, sărbătoarea e aici, foarte bine primită! Până şi Papi e pregătit de Crăciun, a făcut băiţă (şi acum miroase a bambus de la şamponelul pentru copii) şi are la căsuţă beteală albastră (zilele astea o să vă arăt poze cu el).

Ce-mi doresc de Crăciun? Material am primit cam tot ce mi-am dorit. Îmi doresc să fie cât mai frumoase zilele astea, să am parte pe mai departe de înţelegere, sănătate, momente de fericire, cât mai multe zâmbete (şi fluturi, logic), răbdare şi putere de muncă, linişte sufletească şi pe cei dragi lângă mine. Vă doresc şi vouă aceleaşi lucruri, plus tot ce vă doriţi! Sărbători fericite!

Una dintre preferatele mele colinde de la Ştefan Hruşcă (alt maramureşan):



Şi una de la Celine Dion, minunată: