Frustrări

Ia te uită că a ieşti în sfârşit soarele, afară e călduţ, mai puţin şi vedem primii muguri, primele flori, vine Mărţişorul... Toate bune şi frumoase! Păcat că printre astea mai există şi detalii care să te dea peste cap şi să-ţi strice cheful. Eu dau doar două exemple, în ordinea importanţei. Aflu ieri o veste ce m-a şocat în toată puterea cuvântului: unul dintre examenele din sesiunea asta, la istoria presei, nu mai e valabil. Ok, nu-i mare lucru până acum. Explicaţia acestui fapt este fenomenală însă. Nu se ştie din ce cauză, facultatea a omis anul acesta să ne anunţe (inclusiv pe profesor) că materia aceea nu se mai studiază şi în anul II şi nu au observat că noi încă avem trecut acel curs în orar. Deci noi mergeam la acel curs, ne strofocam, am dat şi examen (cică unul dintre cele mai importante!) şi după sesiune aflăm că, haha, nu trebuia făcut. Bine că m-am luptat să învăţ, să iau notă maximă la examenul acela -că doar era unul dintre cele mai importante, nu?- şi defapt el nici nu contează. Nu este ăsta motivul pentru care sunt eu indignată acum. Bun, am învăţat, nu am făcut-o degeaba, mi-a plăcut ce am învăţat, am făcut-o pentru mine, să ştiu eu mai târziu, dacă nu pentru practică atunci pentru satisfacţia mea. Dar lipsa de seriozitate şi corectitudine, proasta organizare şi nepăsarea mă lasă mască. Cum poate fii posibil să nu te uiţi peste o programă, peste un orar afişat luni de zile pe avizier şi să constaţi abia la sfârşitul sesiunii, când îţi vin nişte rezultate, că cineva a făcut ceva ce nu trebuia? Profesorul care ne-a predat istoria presei mai preda încă trei materii, oare acel profesor nu putea să pună accentul pe celelalte trei, în locul istoriei? Orice explicaţie mi s-ar aduce ar fii egală cu zero, nu pot să concep o aşa indiferenţă şi lipsă de răspundere.

Cine mă cunoaşte pe mine îmi cunoaşte şi pasiunea pentru lectură. Nu obişnuiesc să îmi cumpăr cărţi numai dacă îmi place în mod deosebit acea carte. Sau, unele, le primesc în dar. Am o listă de cărţi preferate pe care le-aş reciti oricând cu mare drag şi pe acelea încerc să mi le adug la biblioteca personală. Ei bine, de acest aspect e legat al doilea exemplu. Încerc de ceva timp să îmi caut două cărţi excelente -în opinia mea- : "Anna Karenina" şi "Mândrie şi prejudecată". Deoarece ştiam un site de anticariat de unde mi-am comandat cărţi ieftine, am căutat acolo în speranţa de a le găsi la un preţ mai mic decât cel din librării. Dar supriza a fost mare atunci când am sesizat că primul roman exista dar la un preţ imens iar al doilea nu era pe stoc. Eu mi-am comandat de pe acel site cărţi cu 4 şi 6 lei (şi nu exagerez!) iar ei îmi vând Anna Karenina cu 50 de lei. Pentru ce se mai numeşte anticariat? Pot să merg la fel de bine în librărie să-mi iau aceeaşi carte, la acelaşi preţ. Şi mai e şi nouă. Nu m-am dezamăgit prea tare, am încercat să mai caut. Dar după ce am accesat vreo 10 astfel de anticariate şi nu am găsit în niciunul cărţile dorite m-a apucat frustrarea. Eu înţeleg faptul că lectura nu mai e în vogă şi că lumea nu prea mai cumpără cărţi dar... Preţurile din librării sunt prea ridicate, anticariatele online sunt de cele mai multe ori neseioase, cele din Arad (puţine de altfel) au preţuri apropiate celor din librării... Da, ştiu, există biblioteca. De la bibliotecă le-am citit şi eu pe cele două dar, pentru că sunt printre preferatele mele, doresc să le am acasă pentru a le reciti când vreau eu. Mai era şi varianta cu romanele din colecţia Adevărul dar şi acolo e o întreagă poveste. Fiecare chioşc de ziare primeşte 5-10 romane şi acelea sunt promise clienţilor fideli. Prin bunăvoinţa cuiva am reuşit să achiziţionez şi eu 14 romane. Acum încep să mă lupt pentru "Dama cu camelii", sper să-mi iasă socotelile.

În fine, ideea e că suntem înconjuraţi de tot mai multă neseriozitate şi e păcat. Mare păcat!