Există momente/perioade/faze în viaţă când trăieşti totul având un văl transparent pe ochi. Şi nimeni şi nimic nu te scoate din starea aia a ta. Nu vezi cum stau de fapt lucrurile. Totul e aşa cum vrei tu, faci doar cum vrei tu, nimeni şi nimic nu mai contează. Sau contează mai puţin. Aparent.
Pornind de la starea asta, există două situaţii posibile. Să n-ai habar că porţi vălul ăsta pe ochi, să crezi că totul e ok, că tu chiar ai dreptate, că faci aşa cum trebuie, că toţi cei care îţi spun că tu nu vezi situaţia aşa cum e ea de fapt nu ştiu ei cum stă treaba. Ori e posibil să fii conştient de vălul de pe ochi dar ceea ce îţi doreşti să fie mai puternic decât prezenţa iritantă a lui. Să ştii că ceea ce observă şi îţi spun cei din jur e corect dar ceea ce simţi tu şi ceea ce îţi doreşti tu să fie mai presus de asta.
Cum e mai bine? Dacă există un "mai bine" în această situaţie. Să fii naiv până la capăt ori să fii conştient că rozul nu e chiar atât de roz dar să te complaci totuşi în situaţie? E tare complicat, pe bune!
Eu, sincer, sunt genul de om care luptă pentru ceea ce îşi doreşte. Şi mă refer aici la toate chestiile, de la cele mici la cele mai puţin mici, până la cele mari. Mie dacă mi se pune pata pe ceva, rar mă scoţi dintr-ale mele. Eu nu pot să accept aşa uşor un "nu se poate". Eu trebuie să ştiu de ce. Şi apoi să încerc să fac să se poată. Uneori exagerez. Dar pur şi simplu aşa sunt eu.
Uneori port vălul pe ochi şi nici nu ştiu de existenţa lui, chiar dacă ceilalţi îl văd. Alteori îl simt dar trec cu vederea prezenţa lui. Alteori îmi cade greu pe chip dar dorinţa (şi alte sentimente de genul) sunt mai puternice şi mă silesc să înghit în sec. O perioadă.
Şi totuşi... cum o fi mai bine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu