Femei, prăjituri şi... Avatar

Ştiţi ce mă gândeam? Oare de ce există o grămadă de reviste pentru femei cu tot felul de sfaturi, de "ce să faci în caz că...", "ce să nu faci în caz că..." şi alte asemenea subiecte? Întrebarea nu e de ce există ci de ce sunt doar pentru femei. Se presupune că înainte de a merge la o primă întâlnire o femeie trebuie să parcurgă paginile unei astfel de revistă pentru a se putea pregăti ca la carte, pentru a face o impresie bună şi pentru a face ca acea întânlire să fie precedată de altele (câte vrea ea). Aceeaşi poveste pentru primul sărut, prima noapte de dragoste, chiar şi pentru întâia de "război", cum să îţi revi după un eşec, cum să nu fi hărţuită la locul de muncă şi alte sute de aberaţii. Chiar trebuie să citim astfel de articole? Hai că de citit le mai citim dar să credem în ele şi să mai punem şi în practică?... Şi dacă tot există, de ce nu există şi pentru bărbaţi? Lor de ce nu le dă nimeni sfaturi cum să se îmbrace la întâlnire, cum să-şi asorteze ciorapii şi cravata, cum să nu fie hărţuiţi la locul de muncă :)) ? Există o atât de mare diferenţă între revistă pentru bărbaţi şi revistă pentru femei. Când spui prima variantă te gândeşti la un singur lucru, bine cunoscuta revistă destinată bărbaţilor care ştim cu toţii ce conţine. Dar când spui revistă pentru femei te gândeşti direct la nişte articole (scrie tot de femei, ce ironie!) ce parcă ar fi destinate unor incapabile, unor naive şi unor îngrădite mintal. Şi nu e aşa, femeile nu sunt aşa, nu au nevoie de toate rândurile alea ce se vor sfaturi practice!

M-am apucat de gătit. Şi nu orice, m-am apucat să fac prăjituri. Nu le-am avut niciodată cu gătitul, din păcate. Dar din când în când mă mai apucă pofta aşa că am făcut zilele trecute ceva ce mi-a ieşit foarte bine şi m-a lăudat toată lumea (care a gustat). Bomboane cu cocos. Deeeci, pe lângă minunatele mele bezele cu ciocolată şi nucă, mai ştiu să fac o prăji bună. Hmm... Chestia asta îmi aminteşte de o vorbă a mamei, care nu îmi place deloc, şi anume: "Vezi? Acuma poţi să te măriţi". Vă las şi pe voi să vă delectaţi cu imaginea prăjituricii mele :D

Buuun, am văzut şi eu în sfârşit Avatar. Nu m-am înghesuit deloc la filmu' ăsta, nu ştiu de ce. Am zis că nu are rost să îl văd decât 3D, la Timişoara. Şi cum nu m-am dus doar pentru asta la Timi, am mai aşteptat să apară pe net, la calitatea cea mai cea, chiar dacă nu e 3D. Reacţia? Mi-a plăcut şi nu mi-a plăcut. Povestea în sine nu prea îmi place, sunt doar câteva momente la care am zis waaw dar nu m-a impresionat prea mult. Nu sunt eu o persoană prea realistă dar filmu' ăsta a fost prea de tot. Ce mi-a plăcut? Limba lor, îmi semănau unele cuvinte puţin cu rusa şi mie îmi place limba ruşilor. Îmi plăceau şi zburătoarele alea mici, albe, ce semănau pe puful acela al păpădiilor noastre. Aveau ele un nume dar nu l-am reţinut. Mi-au plăcut unele peisaje iar scena mea preferată a fost aceea în care cei doi îndrăgostiţi înotau. În rest... abia am avut răbdare până la sfârşit. Dar nah, merită văzut filmul, măcar din curiozitate.

A fi sau a nu fi... mamă

Doamne, ce zi am avut! Până să merg la lucru totul a fost ok, am dormit mult, mi-am savurat în linişte cafeluţa, mi-am rezolvat puţinele treburi pe care le-am avut, mi-am urmărit serialul (Survivoooor) ca de obicei şi... cam aici s-a oprit starea de bine. Fiind miercuri ştiam că Andra iese de la şcoală la ora 17 deci eu urmează să merg la ea la 17:45. Daaar m-a sunat să mă anunţe că e acasă şi că pot veni liniştită la 17. Pfff... Bine. Oficial am intrat în starea de nervi după ce am ajuns la ea. Cum mama ei e plecată din oraş mi-a rămas mie sarcina de a termina de făcut bagajele şi toate pregătirile necesare plecării ei. Mâine dimineaţă pleacă în Ungaria pentru ceva activitate. Mă gândeam eu dinainte că waa, ce drăguţ, îi pun haine, câteva obiecte personale şi gata. Doamne Dumnezeule, ce m-am înşelat! Nu cred că vă puteţi închipui de câte ori am băgat şi scos din geamantan toate lucrurile, le-am îndesat deşi nu voiau să încapă nicicum (şi credeţi-mă că geamantanul nu era deloc mic!). Îi mai trebuia mereu câte ceva, pantofii nu i se potriveau nicicum cu restul hainelor, pantalonii nu erau suficienţi, bluza aia era musaaaai să fie acolo... No stai aşa! Nu mi-am închipuit niciodată că e aşa greu. M-am simţit ca o mamă obosită ce îşi pregăteşte copilul pentru plecare. Iisuse, eu am 20 de ani, nu vreau să fiu mamă acum! Nu reuşesc să-mi fac mie bagajul fără a realiza la destinaţie că am uitat cel puţin un obiect. Problema cea mare a fost că pe lângă bagaj a trebuit să facem şi câteva teme pentru luni, a trebuit să mâncăm, să o spăl pe cap, să îi activez Roamingul (care era defapt actviat) pe Orange şi eu nu mă pricep... Plus sfaturi cu ai grijă de tine, să fii cuminte, să asculţi de doamna învăţătoare şi de ceilalţi de acolo, să ai grijă de lucrurile tale şi mai ales de portofel ca de ochii din cap, să te distrezi, să fii atentă, să..., să..., să..., SĂ...! Deci chiar am avut în seara asta titlul de mamă, nu accept altă variantă. Partea drăguţă a fost că la final Andra mi-a zis că îi va fi dor de mine, mi-a mulţumit că am ajutat-o cu tot şi s-a scuzat că a făcut fiţe dar că e entuziasmată şi emoţionată. Aşa că nu m-am putut abţine să nu o îmbrăţişez la plecare. Una peste alta mi-e dragă, chiar dacă uneori mă epuizează (mai mult mental decât fizic).

Dragoste şi rumba

Săptămâna aceasta am fost (şi voi fi mult timp de acum înainte, cu siguranţă) absolut absorbită de o anumită melodie. "El beso del final" Christina Aguilera. Nu ştiam de melodia aceasta până am văzut un dans, rumba, pe melodia asta. M-am îndrăgostit pe loc! Îmi plăcea rumba de mult timp, mi se pare cel mai frumos stil de dans, mai senzual decât tango-ul (cunoscut drept întruchiparea senzualităţii). Îmi plac atât mişcările cât şi melodiie pe care se dansează. E exact stilul ce mă caracterizează. Pentru cei care împărtăşesc aceleaşi preferinţe sau pur şi simplu sunt curioşi, mai recomand câteva melodii pe care se dansează rumba: "When you told me you loved me" Jessica Simpson, "Could I have this kiss forever" Enrique Iglesias cu Whitney Houston, "Cuando seas mia", nu ştiu exact cine o cântă, e coloana sonoră a filmului cu acelaşi nume. Toate sunt superbe şi le-aş asculta oricât şi oricând fără să mă satur de ele.

Pentru că acum sunt într-o perioadă în care ador "El beso del final" am pus şi melodia chiar dacă nu e cu videoclipul original (nici nu cred că are). Plus o rumba foarte frumoasă (am căutat mult de tot după una care să-mi placă cel mai tare). Enjoy!

Săptămână fericită

Nu ştiu de ce dar săptămâna asta mi-a fost tare dragă. Ştiu că încă nu e gata dar să vă zic cum stă treaba, deşi am mai zis ceva de genu' într-o postare, da' nu-i bai. Pentru mine săptămâna începe luni şi se termină vineri. Sâmbătă şi duminică sunt un fel de prelungire, un bonus. Am eu aşa, ideea asta, nu ştiu de unde dar ea există. Spuneam că am avut o săptămână plăcută. Nu a fost ceva ieşit din comun doar că am avut mai multă activitate decât în ultimul timp. Am început faculta şi lucrul, fapt ce m-a bucurat pentru că am simţit că fac şi eu ceva util. Plus că mă cam săturasem să tot stau acasă şi să nu fac nimic în timpul zilei -în afară de TV, comp, mini-treburi prin casă. E adevărat că a fost Paştele dar faculta s-a cam terminat cu mai bine de o săptămână înainte de sărbători deci am avut timp berechet pentru toate cele.

La lucru e la fel, singura chestie nouă e Mafi, căţelul Andrei. Atât de drag îmi e! E mic şi alb şi drăgălaş! Vreau şi eu un bichon din ăsta. Defapt nu vreau pentru că face prin casă oricât te-ai strădui să nu facă, plus că eu n-aş avea răbdare mai mult de trei zile să-l plimb. Dar pentru distracţie l-aş vrea şi eu.

Marţi mi-a spus o profesoară, defapt le-a spus colegilor mei, "...domnişoara jurnalist Andreea...". Hihi! M-am simţit bine deşi eu încă nu sunt 100% sigură că vreau să fiu jurnalist. Oricum, a fost drăguţ. Tot marţi am mai avut o surpriză, a venit iubitul meu din Timişoara mai repede cu o zi. Deeeeeci nu venea doar pentru meciul de miercuri, am dovada clară. Nu că aş fi crezut asta :D A, şi am învăţat să împletesc în spic, eu care zicem că nu mă pricep la aşa ceva. Dar uite că pot!

Mâine am ceva treburi prin oraş, sper să nu intervină ceva care să-mi strice ideea de săptămână frumoasă. În cel mai rău caz va ploua. Dar nu e nicio problemă, şi aşa tot aştept ocazia să inaugurez umbrela cea nouă şi portocalie de la Iepuraş. Nu ştiu cum se face dar de fiecare dată când plouă tare eu sunt acasă. Apuc să deschid umbrela doar de la bloc la staţia de tramvai şi de la staţia de tramvai la facultă/lucru. Niciodată nu mi-am mai dorit să plouă aşa ca acum :))

Aaa, am uitat să precizez şi faptul că joia şi vinerea viitoare nu lucrez, un alt lucru ce mi-a accentuat fericirea. Pleacă Andra în Ungaria, pentru ceva schimb de experienţă. În primul rând mă lasă pe mine liberă două zile şi, în al doilea rând, îmi aduce şi un subiect mare şi frumos de trimis la ziar. Ehei, asta da veste!

Filme, filme, filme

Ştiam de mult timp de filmul ăsta dar n-am apucat să-l văd. Până aseară. Şi azi dimineaţă, că n-am apucat să-l văd tot. Şi mi-a plăăăăăcuuut! Slumdog Millionaire. Muzică superbă -ştiam de ea de la Dansez pentru tine. Ţin să spun că am aşteptat tot filmul melodia "Jai ho" şi începusesm să mă panichez, oare chiar nu apare? Dar la sfârşit mi s-a îndeplinit dorinţa, cât a mai trebuit să aştept! Mi-au plăcut puradeii aceia, tare drăgălaşi mai erau deşi... vai de viaţa lor. Nu am putut să cred că se va întâmpla faza aceea din... toaletă :)) Dar până la urmă e o poveste de viaţă foarte impresionantă (cum să primească doar întrebări ce se leagă de propria viaţă?!) şi o poveste de iubire minunată! Mi-a plăcut sărutul final, singurul defapt.

Apropo de asta, am văzut sâmbăta trecută un film ce m-a marcat. Nu ştiu ce m-a apucat cu filmele în ultima vreme ;)) Deci, filmul de care ziceam se numeşte "Pianistul" şi este absolut... Nici nu ştiu cum să-l numesc. Ţi se face sufletul cât un purice două ore şi ceva, cât ţine filmul. Nu a fost nici momentul potrivit pentru a viziona acel film, era în seara Învierii, prea multă sensibilitate. Una dintre secvenţe m-a marcat total şi nu-mi pot scoate din cap imaginea aceea. Pentru cine ştie filmul, e faza cu carameaua. Pentru cine nu ştie, pe scurt, e vorba despre una dintre sutele de familii de evrei, mamă, tată şi patru copii -mari deja. Sunt evacuaţi, loviţi, rămaşi pe drumuri la fel ca toate celelalte familii. La un moment dat tatăl cumpără o caramea şi o împarte în şase. Aşadar, fiecare membru al familiei primeşte câte o bucăţică de caramea, mică, mică de tot. La faza asta nu am mai putut să mă abţin şi am început să plâng. Mă gândeam cât de multe s-au schimbat de-a lungul timpului, mă gândeam la carameaua aceea ce trebuia să sature şase guri, mă gândeam la inima tatălui, la gestul lui, la durerea lui... Şi mă mai gândeam la faptul că eu, cu două zile în urmă, cumpărasem un avocado (pentru că nu mai mâncasem niciodată şi eram curioasă) şi făcusem nazuri că nu-mi place deloc. Pfff...

Sentimente de tot felul

Citeam astăzi într-o revistă cu rebusuri, sudoku şi alte jocuri de acest gen, câteva din Legile lui Murphy. Una dintre ele mi-a atras atenţia în mod deosebit. Bine, defapt am citit-o duminică dar azi m-am uitat din nou peste ea şi am procesat-o mai bine. Nu e un moment potrivit să vorbesc despre subiectul acesta, nu am nicio treabă cu el dar sunt iar în pană de idei şi mi se pare un subiect interesant şi numai bun de filosofat pe marginea lui. Zice aşa: "Dacă inima îţi este frântă, cel mai indicat este să mături rămăşiţele şi să le arunci". Este foarte adevărat, nu-i aşa? Pentru că să mai analizezi, pentru ce să mai numeri "cioburile", să-ţi măreşti suferinţa cu fiecare amintire? Da, numai că am şi două contraargumente.

Unul se referă la faptul că, printre rămăşiţele acelea, pot fi şi chestii materiale, obiecte ce îţi aduc aminte de persoana care ţi-a frânt inima. Şi cu asta eu nu sunt de acord dar sunt subiectivă, logic. Eu sunt genul de persoană care adună tot felul de lucruri, am deja trei cutii cu amintiri, îmi place să fac legături între obiecte, persoane şi locuri. Nu îmi place să-mi arunc amintirile, nici cele materiale, nici cele spirituale. Dacă am primit un obiect de la o persoană care mi-a fost dragă cândva iar apoi relaţia s-a stricat, nu îmi place să mă răzbun pe obiectul ce cândva mi-a adus sentimente pozitive ci îl pun undeva, departe de ochii mei. Poate cândva am puterea să îmi amintesc. Dar nah, nu toată lumea e la fel, unii preferă de se descotorosească de trecut, nu pot uita fiind înconjuraţi de obiecte de suflet, tocmai de aceea spuneam că sunt subiectivă.

Al doilea contraargument e valabil mai mult pentru fete. De multe ori preferăm să ne plângem de milă, să ne chinuim într-un fel cu amintiri şi reconstituiri. E imaginea aceea cu tine în pat, şerveţele, ciocolată, telefonul ce nu sună, obiectele ce-ţi amintesc de el/ea... Era şi un citat pe tema asta, nu mi-l amintesc exact. "Sunt momente în care suferi şi vrei să te bucuri şi momente în care suferi şi tot ceea ce vrei e să fii lăsat să suferi în continuare", cam aşa ceva. Am şi eu uneori momente de acest gen, în care nu-mi doresc să fiu înveselită ci mă las absorbită de amintiri, mă gândesc doar la ele, las lacrimile să cadă şi să tot cadă şi nu mă chinui să le opresc. Auto-chinuire, aşa numesc eu starea aceasta. Dar trece. Nu poţi plânge la nesfârşit un eşec, chiar dacă doare şi nu-l uiţi în totalitate. Dar măcar te descarci, apoi te comporţi raţional şi treci peste.

Nah, am filosofat destul, nu ştiu dacă s-a înţeles ceva ;)) Oricum, să nu ne lăsăm cuprinşi de tristeţe, să nu fim nevoiţi să măturăm rămăşiţe. Să profităm de primăvară, de iubire, de prietenie şi de tot ce mai vrem! Bine, ştiu că nu ţine doar de noi dar... măcar încercăm!

Scrisoare pentru Iepuraş

Dragă Iepuraşule,

Nu-mi amintesc când ţi-am scris ultima scrioare dar anul ăsta sunt cuminte aşa că îmi fac datoria. N-am să-ţi cer chestii materiale pentru că pe alea le-am primit deja, doar îţi mulţumesc pentru ele, mai ales pentru parfumul meu preferat de la cel mai cel Iepuraş :D

Anul acesta nu vreau ceva diferit ce ceilalţi ani, vreau să am parte de un Paşte fericit alături de cei dragi mie, linişte şi pace sufletească, înţelegere şi armonie. Îmi doresc să mi se păstreze sentimentul de iubire şi împlinire, de voinţă şi încredere în forţele proprii. Să am putere să le fac pe toate aşa cum îmi doresc şi aşa cum trebuie. Să se facă bunica bine şi să avem parte de ea cât mai mulţi ani. Şi aş mai dori să pui o vorba bună la... uhm, nu ştiu la cine pentru că vara nu există niciun Moş Nicolae/Crăciun, Iepuraş dar e ziua mea aşa că pune o vorbă bună oricui vrei tu pentru a păstra un locuşor cât de mic din mare (Eforie Sud preferabil, dacă va fi România) pentru noi vara aceasta că tare mi-e dor!

Atât îmi doresc de la tine deşi mi-ar plăcea să enumăr aici obiecte pe care să le găsesc sâmbătă sau duminică în cuibul din iabră pe care îl făceam când eram micuţă, în balcon.

Cu drag, copilul din Andreea!