Spectacolul (vieţii)

Se spune că mai bine faci un lucru mai târziu decât niciodată. Cam aşa e. Numai că de multe ori omul, când face un lucru mai târziu, regretă că nu l-a făcut mai devreme şi chestia ce am spus-o mai sus rămâne un fel de consolare - unica. Eu am avut parte în ultimele trei zile de două chestii de acest gen. În primul rând, după aproape trei ani de zile studenţii anului III de la Jurnalism au decis să iasă împreună într-o seară. După trageri de timp, întrebări, oscilări, complicaţii în legătură cu rezervarea ne-am dus şi noi în Papa Joe. Şi ne-am simţit bine, câţi am fost (adică puţini). Dar ne-am dat seama că putem face şi altceva decât să mergem la cursuri sau la redacţie şi să ne sunăm în legătură cu anumite lucruri. Ceea ce ne-a dat o stare de regret a fost exact faptul că trebuia să o facem mai repede şi mai des. Acum am tot făcut planuri. Problema este că mai sunt trei luni. Dar nu e târziu!

Al doilea lucru se referă la SPECTACOL. Iza, prietena mea, vechea mea prietenă, studiază actoria la Timişoara. Examenele lor sunt date (unele) sub formă de spectacol cu public. M-a invitat în toţi ăştia trei ani. Prima dată m-a luat o răceală oribilă şi, stând în pat cu febră, m-am gândit mereu la ea, pe scenă. Apoi m-a invitat cu ceva vreme înainte, am acceptat bucuroasă dar n-am mai auzit detalii pentru că nu s-a mai ţinut cu public, sau ceva de genul ăsta. Dar acum nimic nu m-a mai împiedicat să merg. Am avut emoţii, am aşteptat cu nerăbdare ziua de sâmbătă.

Îi stă bine pe scenă. Îi stă bine în rol de japoneză, e exact ceea ce îi place ei. N-am înţeles nici jumătate din replicile ei pentru că erau în japoneză. Dar mi-a fost mai mare dragul să o aud cum vorbeşte. Iza are voce frumoasă. Iza e frumoasă. Am fost mândră de ea şi mi s-a strâns sufletul cum o vedeam de acolo de sus, din lojă.

Cum am încheiat ziua? Cu nostalgie. Cu părere de bine că am văzut-o jucând, cu părere de rău că am făcut-o atât de târziu. M-au surprins detaliile pe care bunicile ei le ştiau despre mine şi despre familia mea şi m-am bucurat ca un copil. Mi-am aminit de frumoasa noastră prietenie şi mi-am dat seama că legătura încă există şi e foarte puternică. Nu mai suntem cele mai bune prietene care se plimbau pe coridor la şcoală sau care făceau chefuri în Aradul Nou. Dar prietenia noastră are un loc sigur, acolo în suflet. Ne vedem rar dar o facem.

Deci, niciodată nu e prea târziu, nu?

O, Doamne!

Nu ştiu cum se pot schimba lucrurile atât de brusc. Azi eşti bine-mersi, le ai pe toate, n-ai nicio grijă şi mâine, pac!, se duc toate şi starea ta e în cădere.

Eu sunt, de câteva zile, într-o stare negativă. Din fericire, nu am o motiv din ăla stresant, mare şi apăsător. Sunt mai multă căcaturi strânse şi care îmi storc energia puţin câte puţin. În primul rând, cred că sunt sesiuneo-sensibilă (ştiţi, ca şi chestia aia cu meteosensibilitatea). Mai am două examene din zece şi nu ştiu să explic cât de mult îmi doresc să treacă odată. Nu m-a stresat atât de tare învăţatul (căci nu pot să spun că m-am omorât) cât telefoanele dinainte de fiecare examen, minim trei de fiecare dată, de la colegii mai puţin informaţi (ca să fiu extrem de cu bun simţ).

În plus, atmosfera din casa mea e aiurea. Cred că e vreo energie negativă pe aici (nu cred în chestiile astea dar nu ştiu să explic altfel). Cu toţii suntem obosiţi, sătuli, nervoşi, fără răbdare şi gata să explodăm.

Mă mai enervează şi frigul ăsta care totuşi dă semne că pleacă (şi bine face!). Şi cel mai tare mă enervează că niciodată nu poate veni un lucru singur ci trebuie musai să aducă după el minim un altul, ca ai ce te stresa, să ai unde te împărţi (de parcă ar fi posibil!).

Nu, de fapt, ce mai tare mă enervează că îmi vărs nervii pe cine nu trebuie.

PS: "Doamne, iartă-mă că nu mă mulţumesc cu ce am dar simţeam o nevoie acută de a-mi exprima nemulţumirile"

Leapşa nr. 2

Uite că mai "rezolv" şi eu o leapşă. E culeasă tot de pe blogul de pe care am luat-o pe prima (un blog drag mie, tot cu fluturi).

1. Ce alegi între a iubi potrivit persoana greşită sau a iubi greşit persoana potrivită?
Pfoai, cred că aş alege să iubesc greşit persoana potrivită pentru că aş spera să mă ajute să o iubesc aşa cum trebuie. Nu cred că aş suporta să iubesc profund şi sincer pe cineva care nu merită şi nu-mi răspunde sentimentelor.

2. Enumeră trei obiecte de pe raftul cu amintiri la care nu poţi şi nu vrei să renunţi.
Iepuraşul Lali, un pix cu valoare sentimentală, un bileţel de la părinţi şi sora mea (+multe altele).

3. O melodie pe care o asculţi când eşti tristă şi vrei să te descarci şi una pe care dansezi de fericire.
Aici depinde de starea de moment. Un bun examplu poate fi DJ Aligator&Heidi Deign-Close to you, Garou-Burning, Enrique Iglesias cu Whitney Huston-Could I have this kiss forever...Dansez de fericire pe Velvet-Fix me, Survivor-Eye of the tiger...

4. Care-i primul lucru care îţi vine în minte când îţi imaginezi o cameră goală cu pereţi albi?
Teamă şi singurătate.

5. Ce ai alege între a schimba ziua de ieri sau pe cea de mâine şi de ce?
Pe cea de ieri; mereu găsesc alte o sută de chestii pe care trebuia să le spun în anumite situaţii şi nu mi-au trecut prin cap. Plus că n-am de unde să ştiu ce îmi rezervă ziua de mâine, poate greşesc sau pierd schimbând-o.

6. Zi-mi ceva ce ai făcut sau ai zis şi îţi doreşti să nu, şi antonimul.
La prima parte ar fi multe de zis, nu insist. La a doua, mi-aş dori să-i fi spus redactorului şef că a avut o greşeală gramaticală însă nu mi-am permis să îl corectez. Trebuia să o fac! :)

7. Pune te rog o fotografie în care te regăseşti sau pe care nu ţi-o poţi scoate din minte, şi nu mă refer la o ipostază a propriei persoane. Un peisaj, un portret, etc...
Două dintre multele pe care nu mi le scot din minte.

8. Câteva versuri care ţi se suprapun sau pur şi simplu te motivează şi inspiră. Sau măcar un citat.
Amintirea e cel mai bun loc de întâlnire.
Orice şut în fund e un pas înainte (ăsta mi-a fost spus de o persoană foarte importantă într-un moment în care chiar aveam nevoie de aşa ceva).

Jocul cu/de-a Barbie

Când eram mică îmi plăcea la nebunie să mă joc cu Barbie. Aveam o grămadă de păpuşi de-alea blonde (una singură era brunetă cu părul scurt) pe care le iubesc toate fetiţele. Plus o mulţime de haine, mobilă şi tot felul de accesorii. Aveam o valiză mare, maro în care depozitam tot ce era legat de Barbie. Făceam tot felul de scenarii, inventam poveşti, le trăiam chiar. Aveam mai multe variante, ba eram familie mare şi împlinită, ba eram o tânără ce locuia singură, ba aveam 4-5 copii, ba un bebeluş... De cele mai multe ori însă eram o mamă tânără, pe nume Patricia (a se citi Patrisia şi a se reţine că acum nu mai agreez numele ăsta chiar atât de mult). Aveam trei copii: Albert, Cristina şi Carla. Mă jucam la nesfârşit în felul ăsta, aveam o întreagă armată de personaje, care de care mai interesant. Când am mai crescut şi mi-a pierit gustul pentru joc, am mutat această poveste pe calculator, într-un story interminabil, cu aceleaşi personaje. Cred că de acolo mi se trage plăcerea pentru scris, aşa că mulţumesc minunate păpuşele Barbie!

Unde voiam eu să ajung de fapt? Mă gândeam cât de asemănătoare sunt jocurile cu Barbie şi viaţa reală. Singura diferenţă e că jocul e dirijat -întotdeauna în favoarea noastră- iar realitatea e aşa cum vrea ea. Viaţa noastră e aşa cum ne e dată + aşa cum o facem noi, în unele cazuri. Când suntem mici, mânuim fetele acelea blonde şi subţiri, le ducem la un loc de muncă perfect, le "îndrăgostim" de cel mai arătos, inteligent şi plăcut Ken, le naştem cei mai minunaţi copii şi le creem cele mai frumoase şi perfecte situaţii.

Acum rolurile se schimbă. Noi suntem implicaţi în probleme mai mult sau mai puţin grave, nu mai mânuim păpuşi ci încercăm să ieşim din situaţii care ne dau bătăi de cap, descâlcim suferinţe şi iubiri. Nu mai auzim de la prietene că au achiziţionat o nouă păpuşă sau că au confecţionat o rochiţă superbă. Auzim că vrea să îşi caute un loc de muncă potrivit, că vrea să îşi termine studiile, că vrea să ţintească sus, că vrea o familie. Auzim că are un nou iubit, că se teme, că actualul iubit o face fericită sau, din contră, că s-a despărţit. Că suferă, că plânge, că râde, că nu mai poate, că vrea, că speră, etc. Auzim lucruri din viaţa reală, lucruri pe care Dumnezeu le hotărăşte şi nu o fetiţă care iubeşte păpuşile Barbie!

Din iubire

Vreau să fii lângă mine şi să ne bucurăm împreună de asta!
Vreau să mă ţii de mână când mi-e frică şi să-mi şopteşti "tu poţi!"!
Vreau să mă strângi în braţe când ai nevoie de-un umăr pe care să plângi!
Vreau să mă priveşti în ochi când simţi că te iubesc şi să-mi răspunzi!
Vreau să mă inviţi la dans când ai nevoie să pluteşti!
Vreau să îmi mângâi obrazul când nu mai vrei să vezi lacrimi!
Vreau să mă cerţi când nu mai încredere şi clachez!
Vreau să mă împingi înainte când ştii că pot şi nu am curaj!

I like Garou!

Îl ştiţi voi pe tipul ăsta chipeş foc şi cu o voce superbă? Eu l-am descoperit de curând. De Revelion, mai exact. Am auzit o melodie superbă, am întrebat cine cântă şi mi s-a spus că e melodia "Burning" a lui Garou. Nu ştiam de ce mi se par atât de cunoscute numele şi vocea lui. Abia după ce am ajuns acasă şi am ascultat melodia de câteva ori mi-am dat seama că am o piesă pe care el o cântă împreună cu Celine Dion, cântăreaţa mea preferată (Sous le vent se numeşte).

Am ascultat multe dintre melodiile lui şi m-am îndrăgostit pe loc. Omul ăsta chiar are voce şi, cel mai important, transmite foarte mult sentiment prin melodiile lui. Are melodii lente şi superbe în franceză şi melodii pe care îţi vine să te zbengui în engleză. Bine, există şi excepţii. "Burning" e una dintre ele. E incredibil cum poate să te facă să te simţi piesa asta! Mie îmi transmite de fiecare dată un sentiment de dragoste profundă. Chiar şi dacă nu aş fi îndrăgostită, tot m-aş simţi aşa când aş asculta melodia.

Eu vă pun aici clipul preferatei mele, "Take a piece of my soul". Asta îmi transmite bucurie, veselie, dorinţă de evadare şi libertate. Sper să aibă acelaşi efect şi asupra voastră, dacă aveţi chef să ascultaţi. Şi, ca să nu pun aici zece videoclipuri, vă recomand şi "Accidental"., "Coming home", "Je n'attendais que vous", "Au coure dela terre"... sau mai bine daţi un "Garou" pe Youtube şi ascultaţi ce vă place, merită!

Acelaşi fluture

A fost odată (fără "ca niciodată") un fluture. O ea. Era subţirică; nu fusese niciodată grasă, nici măcar grăsuţă. Doar atunci când era mică-mică dar se explică, doar era o larvă. A crescut într-un mod obişnuit, fără nimic ieşit din comun. A zburdat mult şi a colindat nenumărate locuri. Niciodată prea departe de apropiaţii ei, mereu cu ei. A avut parte de afecţiune, de iubire, de înţelegere, de neînţelegere, de zâmbete şi lacrimi deopotrivă. A avut întrebări fără răspunsuri, chiar şi răspunsuri fără întrebări.

Era activă, veselă şi extrem de sensibilă. Trăsături tipice, doar era fluture, nu? Avea aripile pudrate cu cel mai aprins roşu. Nu prea mari căci se temea să le deschidă de tot şi să cuprindă totul în ele. Era deschisă şi totuşi rezervată, îndrăzneaţă şi totuşi timidă, curajoasă şi totuşi temătoare. Avea multă încredere şi puţină naivitate.

Cu cât trecea timpul mai mult, cu atât realiza că lumea e din ce în ce mai deschisă, mai periculoasă, mai puţin colorată şi încrezătoare. A cunoscut dureri, a întâmpinat greutăţi, şi-a deschis mintea şi sufletul. De multe ori în faţa cui nu trebuia. A legat prietenii, a dezlegat prietenii, a cunoscut iubirea, a dat la o parte iubirea, a crezut că a cunoscut iubirea, a greşit, a iertat, n-a uitat sau a uitat. A crescut şi se vedea.

Acum fluturele nu mai e roşu. A devenit portocaliu, a lăsat roşul aprins, care capta atenţia. A devenit mai discretă, poate mai matură. Încă crede, încă speră, încă are vise, încă râde, încă plânge, încă n-a uitat, încă iartă, încă se roagă, încă mulţumeşte, încă învaţă, încă suspină, încă îşi doreşte, încă visează, încă iubeşte, încă zboară! Şi îi place.

PS: Ştiaţi că există un sărut al fluturilor? Un sărut extrem de jucăuş şi de delicat, în acelaşi timp? Luaţi o persoană dragă, puneţi-o să închidă ochii (nu de alta dar e mai fain aşa, mai misterios). Alegeţi, de exemplu, obrazul şi apropiaţi-vă uşor de tot (ca fluturii, nu?) genele de obraz. Fluturaţi la fel de uşor genele şi obţineţi o bătaie de aripi tandră şi delicată.