Încă de când mi-a încolţit în cap ideea de nuntă, am fost de părere că cel mai mult mi-ar plăcea să fac cununia civilă şi cea religioasă în aceeaşi zi. Nu aş ştii să explic de ce. Poate să scap de un alt stres, de o cheltuială în plus, habar n-am. Pe undeva, o mică-mică parte din mine zâmbea oarecum la ideea de a le face separat, de a purta alte haine, de a avea alt buchet, de a face altă masă, etc. Iar când totul s-a concretizat şi am început să punem la bătaie planul pentru nuntă, am zis clar amândoi că vom face totul în 24 septembrie.
Absolut toate planurile pentru nuntă şi pentru ceea ce va fi după (mutarea împreună) s-au întâmplat aşa cum a trebuit să se întâmple. Unele cu bucurie şi chiuituri, altele cu lacrimi şi suspine care s-au dovedit a fi doar semne de exclamare care să ne îndrepte spre altceva mai bun. Drept urmare, iată-ne sâmbăta trecută, în 07.05.2016, la cununia civilă. Daaa, sunt doamna Gherman, de 5 zile - lucru cu care încă încerc să mă obişnuiesc.
Despre motivele care ne-au determint să facem cununia civilă separat, cu 4 luni înainte, voi vorbi puţin mai târziu. Nu, nu sunt însărcinată :))) Multă lume e tentată să creadă, ăsta fiind cel mai frecvent motiv pentru care oamenii grăbesc lucrurile. Dar la noi nu se aplică.
Am decis foarte repede să o facem, am depus actele şi cele 10 zile au trecut foarte repede. Până şi depunerea actelor a fost un moment romantic şi frumos. Eram amândoi foarte emoţionaţi în timp ce completam hârtiile şi când am ieşit de acolo aveam amândoi zâmbete uriaşe pe chip.
Ziua de 7 mai a fost una cu soare, extrem de frumoasă. Nu prea realizam ce se întâmplă, îmi păstram emoţiile pentru toamnă. Abia cu 2 zile înainte am început să conştientizez că ne căsătorim în 48 de ore şi să am emoţii. A ieşit foarte frumos totul. Şi, încă o dată, ni s-a dovedit că totul se întâmplă cu un motiv. A fost cu siguranţă mai bine aşa. Acum sfătuiesc pe toată lumea să le facă separat. Eu nu cred că aş fi rezistat foarte bine să le fac pe toate în aceeaşi zi - şi să mă mai şi bucur de toate, să le simt pe toate.
Planul a fost să facem ceva micuţ, o masă în familie după cununie. Pentru că a fost nunta noastră totuşi, nu puteam să tratăm totul în grabă, că aşa e cel mai
bine şi gata. Am avut rochiţă albă, m-am coafat, machiat, mi-am luat buchet, Andrei a avut papion nou :)) Avem cele mai frumoase poze, datorită bunei mele prietene fotograf şi datorită celor de la foto-video. După cununie am fost la un restaurant cu familia şi câţiva prieteni (20 de persoane mai exact). Am primit cadouţe (farfurii, seturi de cafea, rame foto), flori multe şi superbe şi felicitări cât cuprinde.
Am fost stresată, trebuie să recunosc. Abia când am ajuns la masă am reuşit să mă calmez şi eu. Când am ajuns la Primărie îmi tremurau mâinile şi picioarele şi mă simţeam ciudat că toată lumea se uita la noi - logic! În momentul în care s-a auzit melodia aceea tipică pentru nuntă a început să îmi bată inima într-un haaal! Şi cel mai tare mi-a plăcut că îl simţeam pe Andrei lângă mine foarte emoţionat, tremura şi el tot. Mi s-a părut că am spus amândoi "da-ul" cam încet dar e ok pentru că îmi imaginam că nu o să am voce deloc :)) ahh, şi când să semnez cu noul nume am uitat complet ce semnătură îmi pregătisem :))
Uitându-mă pe poze acum, citesc fericire maximă pe chipurile noastre. Exact asta am visat toată viaţa de până acum şi sunt extrem de împlinită şi recunoscătoare că am avut parte de asemenea momente. Îmi doresc din suflet să fie la fel şi la nunta mare, din septembrie!
