Am auzit zile în şir melodia asta dintr-o maşină ce se plimba prin Vlaicu (şi încă se mai plimbă, până în trei octombrie). Mă enerva. Cumplit! Adevărul e că melodia e foarte bine aleasă pentru chestia căreia îi e destinată. Circul Americano.
Ştiam că e posibil să merg la circ cu Andra iar ieri a fost ziua decisivă. Printre multe altele, serviciul pe care îl am, mi-a oferit şi posibilitatea de a merge la circ. Nu am fost niciodată atrasă de acest tip de spectacol. În copilărie nu am fost niciodată la circ. De ce? În primul rând pentru că nu mi-am dorit din suflet (ca alte atâtea lucruri) şi pentru că fiind scump, părinţii mei preferau să adune banii pentru alt tip de distracţie, mult mai dorit. Ne-au dus la mare, pe sora mea şi pe mine, an de an şi asta a fost mult mai mult decât un spectacol de circ.
Dar Andrei îi place. Şi îşi permite. Aşa că, pentru a doua oară în ultimul an, ne-am dus la circ. Eu eram extrem de nervoasă, n
e certaserăm înainte şi nu puteam ieşi nicicum din starea aceea. Primele numere, cu comici aproape deloc comici, nu m-au atras deloc. Însă când a venit momentul acela din spectacol în care un el şi o ea se caţără pe nişte frânghii şi execută nişte mişcări spectaculoase în aer m-am destins cu totul. Nu ştiu cum se numeşte chestia aia dar îmi place mult. E singura chestie care mă atrage la circ. Cred că mi-ar plăcea şi mie să fac aşa ceva chiar dacă mie mi-e frică de înălţime - deşi cred că în felul acela aş putea să-mi înving teama. În rest... elefant imens, drăguţ, lei maiestruoşi, cămile elegante, lamă zglobie, şerpi lenţi şi sclipitori, crocodil ameninţător, cal şi ponei, pisici, câine, porcuşor de guineea, porumbei... Frumoşi dar în ochii tuturor acestor creaturi se citea o tristeţe profundă. Stând la lojă, foarte de aproape de scenă, mi-a fost extrem de teamă ca în orice moment elefantul acela de patru tone să decidă că s-a săturat să facă ceea ce oamenii aşteaptă de la el şi să se elibereze. Dar bietul de el, din fericire, n-a făcut-o. Nici măcar atunci când doritorii s-au urcat pe el pentru poză. Eu am stat lângă el, Andra a avut onoarea de a-l călări.În concluzie, n-a fost mare extaz pe capul meu pentru că am fost la circ. Chiar dacă aseară făceam eu mişto susţinând că plec cu circul :)) Realizez tot mai mult că circul e pentru copii pentru că ei nu îşi dau seama la ce sunt supuse acele animale, ei observă doar spectacolul, nu şi ceea ce e în spatele lui. Şi e mai bine aşa!









.jpg)





